Pe langa noutati din zona Realitatea Catavencu sau planurile de dezvoltare (Orlando) sau consolidare (Fusu) anuntate dar si cresterile negative ale lui Pahomi Webclub a mai adus ieri in fata tuturor prospectul crizei. De data asta suntem constienti ca suntem intr-o criza destul de serioasa, cifrele publicitatii pe TV prezentate de Marius au darul de a speria pe oricine (mai ales cele pe Decembrie), si sutem de acord ca ne va afecta intr-un fel sau altul si pe noi, cei din online.

Acordul insa se cam incheie aici. Cum trecem peste aceasta criza, ce facem sa transformam criza media intr-o crestere online nu prea stim. Am observat aseara ca aproape toata lumea avea alta idee despre ce ar fi de facut, iar metodele prin care ar trebui sa facem ceva sunt cu adevarat diferite pentru fiecare. Plus ca trecand peste momentul nostim de atunci, fraza lui Calin Fusu “radeti voi radeti dar numai noi avem ceva bani prin conturi” nu e chiar departe de adevar pentru multi dintre cei ce activam in aceasta piata.
In aceasta situatie e interesant de urmarit cine va incerca sa ‘evanghelizeze’ avantajele pe care online-ul le are ca si mediu de promovare, tinand cont ca rezistenta la nou din partea clientilor este foarte mare (aici vorbesc din proprie experienta) sau daca vom incerca inca o data sa mergem pe burta, sa prindem cat mai mult posibil oferind discounturi nesimtite in schimbul lipsei de transparentei si lipsei de raportare a rezultatelor campaniilor online. Nu de alta, dar o campanie de bannere pe 2-3 site-uri mari da mult mai bine decat targetarea atenta si exacta pentru care ai nevoie si de cunostinte cat de cat si de o analiza mai serioasa decat “pe ce site-uri vreti sa aveti bannerul?”

Cert e ca pana sa avem raspunsul la intrebarea asta pe moment doar ne plangem de mila, facem sezatori in care laudam online-ul doar intre noi si nu in fata cui trebuie, si nici macar nu suntem cat de cat uniti in a incerca sa ne promovam ca o solutie ‘unitara’. A, da, sa nu uit: intre timp suntem si tare ocupati sa ne muscam unii pe altii de fund, ati observat asta 😀 ?