Eram la Ploiesti, un tanc de 9 ani care nu stia mare lucru decat ca nu are voie sa spuna nimic rau de Ceausescu ca nu e bine, ca trebuie sa fiu cuminte si cam atat. Deodata, zona Republicii din Ploiesti a inceput toata sa urle la balcoane, carti cu tovarasul zburau peste tot prin aer, si se auzeau si lozinci anti-ceausiste.
Bunica mea, persoana care mi-a influentat viata intr-un mod atat de pozitiv incat niciodata nu voi reusi sa-i multumesc suficient, si care intre timp s-a ridicat la ceruri si ma priveste de acolo, m-a tras repede de la balcon si am dat drumul la televizor. I-am vazut pe Dinescu, Caramitru & Co. proclamand victoria Revolutiei, si mi-am dat seama ca ceva important se intampla, desi nu intelegeam exact ce. Apoi a inceput cosmarul. Mama mea d-abia a mai intrat in Ploiesti dinspre Bucov din cauza tancurilor care blocau orasul, si evident a inceput nebunia in direct. Se tragea in Bucuresti, la televiziune se auzeau tot felul de nebunii, se dinamiteaza barajul Vidraru, etc.
Sunt ore si zile pe care desi doar le-am trait la 9 ani nu le voi uita nicioadata.
Peste cateva zile, aflam ca nu Mos Gerila aducea cadouri, ci Mos Craciun. Diferenta dintre ei, nu am inteles-o pe moment, d-abia apoi am inteles legatura cu Craciunul si religia. Dar asta e alta poveste. Si mai aflam ca a murit Ceausescu la Targoviste, si ca s-a schimbat ceva in tara….

Mult mai tarziu mi-am dat seama ca viata mea s-a schimbat definitiv, si ca acele zile au fost pentru generatia mea si cele care vin un mare cadou. Pe care inca nu l-am desfacut in intregime si nu profitam in totalitate. Dar e un mare cadou, si putini dintre noi am multumit pentru el. Si la fel de putini il meritam.

Sunt 18 ani de atunci, si parca si eu ma simt inca o data la majorat. Ceva in mine imi spune ca fata de cei care nu mai sunt langa noi avem o obligatie, de a nu ne bate joc de mostenirea si cadoul pe care ni l-au facut in acele zile.

Va multumim pentru curajul vostru

E adevarat, doar putini, cei mai curajosi dintre noi. Multi dintre ei nu mai sunt printre noi pentru a povesti, asa ca aprindeti o lumanare pentru ei si luati aminte. Schimbarea majora vine doar daca fiecare dintre noi schimba ceva

Ziua de 20 Decembrie este pentru timisoreni aniversarea castigarii libertatii. De facto, orasul era liber, autoritatile se recunosteau invinse iar Bucurestiul deja tremura.
Mai multe detalii gasiti cu o simpla cautare pe net, eu doar va aduc aminte…..

Atat a trecut de cand unii pe care in emisiuni de tot ‘respectul’ ii numim mase de manevra, pioni si alte cele au hotarat ca nu mai vor sa traiasca in intuneric, in frig, cu frica de a vorbi prea tare pentru a nu veni cineva de la Secu sa-i ia, si au iesit pe strazile Timisoarei.
Tot acum 18 ani, pe 17 Decembrie mureau primii oameni la Timisoara, unii dintre ei fiind incinerati in Bucuresti dupa aceea. Evident, nu stim cu adevarat ce s-a intamplat, evident uniii dintre cei de atunci sunt si acum (vorba lui Toma Caragiu: c-asa-i in tenis) si in mod cert marea majoritate dintre noi au uitat.

Eu eram prea mic atunci (9 ani) sa fac ceva, nu stiu daca sa fi fost mai mare as fi iesit pe strazi, dar azi am puterea sa le multumesc celor care au crezut ca istoria poate fi schimbata si pornind de la un singur om.
Datorita lor azi sunt antreprenor si nu angajat in cine stie ce fabrica comunista, datorita lor nu imi e frica sa am un blog, datorita lor pot sa ies din tara cam unde si cand vreau.
Si datorita lor voi puteti citi acest post, deci macar 1 minut de azi si pana pe 22 in fiecare zi ganditi-va la ei si spuneti un raspicat multumesc.

PS: Un post de exeptie pe aceeasi tema.