…acestea sunt cuvintele care cu care am inceput una din cele mai urate experiente din viata mea…dar sa le luam pe rand:
Pe 3 Martie 2010 la ora 18.00 trasesem linie peste inceputul de primavara pentru 123Flori si ne pregateam de urmatoarele campanii. La ora 20 eram conectat la aparate de monitorizare in camera de desocare a Unitatii Primirii Urgente a Spitalului Municipal (Universtiar de Urgenta, denumirea oficiala) cu un diagnostic extrem de urat. Ce s-a intamplat in cele doua ore?
In jur de 18.15 am primele semne de boala, simteam dificultati in respiratie si transpiratii reci pe tot corpul, plus o acuta durere de stomac Timp de 20 de minute fac eforturi sa-mi revin, ajutat de colegii de la FYB. ‘Ajutat’ inseamna dus pe brate intr-o camera cu geamul deschis, pentru ca sa merg singur nu am putut. In decurs de aceste 20 de minute am avut si doua sincope (dupa cum le-au spus doctorii), mai pe intelesul tuturor doua lesinuri, una dintre ele scurta si alta ceva mai indelungata (dar de ordinul secundelor, amandoua). Sunt stropit cu apa, asezat cat mai comod si din fericire Iulia nu ma asculta (eu tot ii dadeam inaine cu ‘lasa ca-mi revin’) si cheama salvarea BGS (datorita asigurarii Eureko / Euroclinic) care ajung in aproximativ 10 minute de la apel. Primele constatari ale paramedicilor arata o tenisiune in jur de 5 (extrem de joasa), circulatie proasta si concentratie extrem de joasa de oxigen in sange. Se decide imediat transportul la spital.

suntem in Sectorul 5… deci UPU! Municipal!!

Sunt urcat pentru prima data pe o targa si intr-o ambulanta unde dupa o interventie rapida paramedicii decid transportul in cel mai scurt timp catre UPU Municipal (“pe Splai”) unde ajungem dupa aproximativ 10 minute (mers cu viteza mare, accelerari si franari violente, circulatie pe contrasens si intrare in intersectii pe rosu). Sunt adus direct in sala de desocare unde incep testele si analizele.
Acolo medicii de garda banuiesc un infarct, dar nu avusesem cel mai important indicator: o durere acuta in piept si nici EKG-ul nu releva asa ceva, deci sunt chemati specialisti in cardiologie din cadrul spitalului.
Enter stage…. Claudiu Stoicescu, specialist in Cardiologie. Ii ia doar cateva secude sa-si dea seama ca de fapt nu inima mea avea probleme ci plamanii. Investigatii cu computerul tomograf (facute in mare graba, am inteles mai tarziu de ce) precum si analize de sange sustin diagnosticul: “ai o boala care in momentul asta iti pune in pericol viata….”

TEP!

Explicatia data pe intelesul meu de doctorul Stoicescu: Am o boala numita tromboza venoasa la piciorul stang. O boala ‘surda’, care scapa de cele mai multe ori neobservata, care presupune acumularea de cheaguri de sange (trombi) in vene si care dintr-un motiv sau altul “pleaca” prin sistemul circulator si se opresc cu precadere in inima sau plamani, cauzand in al doi-lea caz un tromboembolism pulmonar. Varianta a doua e oarecum norocoasa dar daca nu se intervine rapid cu tratament poate implica moartea chiar si in 30 de minute. Chiar si in varianta a doua insa inima nu se simte chiar bine.
Evident, doctorul Stoicescu decide internarea de urgenta pe UTIC (Unitatea de Terapie Intensiva Cardio) din cadrul spitalului si in jurul orelor 22 incepe un tratament contra cronometru numit tromboliza. Tratament care ajuta foarte mult (salveaza vieti de fapt, in multe cazuri) dar care are ca posibile efecte secundare aparitia de echimoze sau hematoame (pe romaneste vanatai sau sangerari (mai mult sau mai putin interne šŸ™‚ )

Ala tanaru’, da e acolo…

Nu stiu daca ati avut ‘placerea’ de a vizita o unitate de terapie intensiva cardio, dar in general ea este populata cu pacienti de varste peste 50 de ani, deci va imaginati ce caz interesant am devenit peste noapte. Dupa ce in noaptea de 3 spre 4 am fost stabilizat (de fapt se pare ca si organismul meu a reactionat foarte bine si i-a ajutat pe doctori) am mai petrecut doua zile in care doctori peste doctori si multi studenti au venit sa vada ce complicatii interesante pot apare pe zona cardio la un pacient de 29 de ani. Partea buna la acest aspect este ca toata lumea se interesa de mine si eram monitorizat foarte atent. Din pacate in jurul meu s-au produs trei decese in 2 zile, deci starea de spirit nu era chiar cea mai buna, unde mai pui ca ambele efecte secundare posibile in cazul trombolizei s-au adeverit, astfel incat m-am umplut si de echimoze de toate culorile, am dezvoltat si un hematom in locul unde cu cateva zile inainte am facut o intindere la ski…
Asta a insemnat ca dupa cele doua zile de la UTIC am fost transferat in sectia cardio unde am urmat tratament extins de anti-coagulare si in acelasi timp monitorizare a hematomului nou aparut. Si asa de la cateva zile s-au adunat pana la urma 16 zile de spitalizare, cu tot cu tratament.
Si ca sa vedeti ce caz interesant sunt, pot sa va confirm ca am fost subiect de examen pentru specializarea cardiologie la un moment dat. Sunt curios cine “a trecut” dar… nu prea cred ca voi avea cum sa aflu. Cert este ca dupa 16 zile au decis ca sunt suficient de bine pentru a fi externat, asta intamplandu-se vineri (19 Martie)

Ce urmeaza

  • O luna de concediu si recuperare, iar din aceasta luna, 3 saptamani de repaus la pat cu gheata la picior (da, dar cu laptop in brate…. yesssss:) ). Asta presupunand ca hematomul va fi baiat bun si se va retrage, pe moment nu se pune problema de operatie.
  • 6 luni de tratament anticoagulant, initial cu monitorizare saptamanala prin analize de sange. In esenta, riscul de recidiva a TEP-ului ramane desi e mult redus. 6 luni in care daca ma lovesc vreun pic mai tare am sanse sa devin colorat ca un avatar šŸ™‚
  • Dupa 3 luni investigatie cu computerul tomograf, dupa 6 luni investigatii care sa determine daca tromboza venoasa este aparuta in urma traumatismului muscular sau vreunei boli mostenite. Asadar un 2010 destul de…. medical

Concluzii si multumiri

  • Desi nu pare, am avut mare noroc. TEP-ul omoara multi oameni.
  • Ambulanta BGS stie ce face. Din toate punctele de vedere. Si sfat pentru soferi: lasati ambulantele sa treaca cat mai usor. Sunt sanse sa salvati o viata, dupa cum s-a vazut si in cazul meu.
  • Salut profesionalismul personalului de la sectia de Terapie Intensiva Cardio de la Municipalul Bucurestean. Stiu ca ar trebui sa spun acum ca am dat bani in stanga si in dreapta ca sa fiu vazut de doctori buni si asa mai departe, dar…. nu e cazul. Am fost tratat bine si fara interventii. Doctorii nu au vrut sa auda de bani, asistentele m-au tratat decent.
  • Domnul Claudiu Stoicescu e un doctor care stie ce face, mii de multumiri. La fel si Doamna Oana Enescu. Cu ei terapia intensiva chiar a dat rezultate.
  • Doamnele Stefania Magda si Suzana Guberna m-au tratat foarte bine toata sederea mea in spital. Multumesc si pentru consultatiile oferite de Doamnia Doctor Roxana Oana Darabont. Tot cu Doamna Magda voi mai avea multe intalniri pentru ca tratamentul se va face la Euroclinic cu supervizarea dansei…
  • Domnul Leonida Gherasim este o somitate in tot ceea ce inseamna cardiologie. Faptul ca a venit sa ma consulte in mod repetat nu face decat sa ma onoreze. As fi preferat totusi sa-l cunosc sub alte auspicii….
  • Nu am sa pot vreodata sa-i multumesc suficient Iuliei pentru tot ce face pentru mine. La fel lui Tudor pentru ca m-a carat dintr-o parte in alta prin firma. Sau lui Alex, Cristi pentru ajutor, sau prietenilor pentru gandurile bune dar si voua celor care mi-ati trimis emailuri de incurajare

Cliseul de final ar fi sa profitati de viata cat se poate….
Sincer va spun insa ca nu simti aproape nimic “daca e sa fie”, nu ai absolut nici un control, si chit ca in acele secunde incepi sa te gandesti intens ca nu vrei, chiar NU VREI sa mori sunt sanse prea mari ca acest lucru sa nu conteze deloc; plus ca granita intre viata si moarte e enervant de subtire.
Cand vi se spune sa urmati un tratament urmati-l, cand vi se spune sa mergeti la doctor mergeti, faceti analize si investigatii cand e cazul. Nu de alta dar nimic, chiar NIMIC nu mai conteaza cand nu mai sunteti sanatosi.

Si acum, incet incet, printre doua pastile… back to online šŸ˜‰